despre mine

Numele meu este Luminița Molico. Mi se spune și ”Licurici în mișcare” datorită prenumelui și a faptului că nu am liniște pînă ce evenimentul nu s-a terminat ca în povești.

În 7 ani de marketing experiențial, am învățat toate secretele organizării de evenimente.
Cu timpul, am urcat toate treptele ierarhiei, ajungând să conduc departamentul de evenimente al celei mai mari agenții de corporate travel din România.
În acel moment, am realizat că îmi pot servi clienții mult mai eficient, dar și mai creativ, din postura de antreprenor.

Pasiunea mea? Să fac oamenii fericiți în cea mai fericită zi din viața lor.
Clienții mei sunt oameni obișnuiți, ca mine și ca voi: oameni care iubesc, se emoționează, visează.
Oameni care doresc să își trăiască cea mai frumoasă zi din viața lor așa cum ar trebui să o facă toți îndrăgostiții: o nuntă ca în basme, de care să povestească, peste ani și ani, copiilor și nepoților.

Ce înseamnă servicii complete pentru nunți.
Pentru ca în “ziua cea mare” să nu ai niciun fel de griji, absolut totul trebuie impecabil organizat: de la conceptul evenimentului, locație, meniu, decorațiuni, fotograf, muzică și momente speciale, până la cele mai mici detalii de design. De fiecare dată aleg soluții inedite, creative, care să dea o notă personală nunții și să vă reprezinte pe voi. Nu-mi plac clișeele și urăsc nunțile care încep cu “Mireasa mea, în noaptea asta…”

Ai deja o idee despre cum ai vrea să fie nunta ta?
Scrie-mi și voi fi bucuroasă să te ajut să îți vezi visul cu ochii. Doar un organizator pasionat poate face asta.

country chic, a Transylvanian story

Their story: Helene Cosânzeana & Prince Charmant
Location: Cund, Transylvania
Wedding Reception: Valea Verde Resort
Wedding planner: Luminița Molico
For more photos, check the facebook page

a 60s wedding

Their story was inspired by the TV series: MAD MEN, but with an European twist.
Location: Bucharest, Romania
Wedding Venue: Residence Domenii
Photographer: Vlad Bîrdu
Wedding planner: Luminița Molico
For more, check the facebook page.

povestea nunții mele

Pentru că din 2009 tot primesc întrebări și aprecieri legate de organizarea nunții mele, m-am decis să fac o mică prezentare a procesului prin care am trecut, de la idee până la plecarea în luna de miere.

În iarna lui 2008, asemenea unei echipe competitive ce urma să fim, am început cu un brainstorming la gura șemineului, ajutați de un vin roșu Oprișor.

OK, știm că vrem, știm când vrem și mai stim că vrem să ieșim din tipare, cum facem? Sau mai bine spus, cum să nu facem?

Faptul că știam toate restaurantele pretabile unei nunți ne-a ajutat să le și eliminăm rapid de pe listă.
Nu voiam o “cină în oraș”, cu binecunoscutul “meniu internațional” cu tentă franțuzesco-dâmbovițeană. Voiam altceva.

Nu voiam nici ca, imediat după tortul miresei, “la ora fixată”, invitații să fie trimiși acasă de privirile plictisite ale chelnerilor.

Am pus totul pe hârtie și am definit clar premizele:

Vrem o nuntă într-o locație spectaculoasă, de unde invitații să nu plece prea devreme iar meniul să îi mulțumească pe toți, chiar și pe cea mai pretențioasă bucătăreasă, soacra mare.

Așadar, o nuntă românească ca pe vremuri.

Am ales să ieșim din București, într-o zonă verde și pitorească, să-i cazăm pe oameni “3 zile și 3 nopți”, iar meniul l-am gândit să fie cât mai simplu și autentic.

Fiind familiarizată cu majoritatea locațiilor din țară, m-am gândit imediat la satul Fundățica, un loc peste care timpul a trecut frumos și unde vilele de prost gust nu își făcuseră încă apariția.

Știam că în sat exista o pensiune care se încadra perfect în peisaj, deci și în conceptul nostru, mai ales pentru că nu făcea turism pe bandă, ci era deținută și condusă de o familie.

Ca să nu tăiem copaci, ne-am decis ca toată comunicarea nunții să o facem online:
 invitația către prieteni a fost trimisă sub forma unui filmuleț pe youtube, iar agenda evenimentului, pe zile, a fost trimisă pe email.

Și a sosit și ziua cea mare. Cu flori în păr și “gătită” în rochia croșetată manual, special pentru această ocazie, de către mătușa mea Mona de la Galați, mă simțeam ca o fătucă gata să fie pețită.

Și chiar așa a fost! Pețitorii au sosit…

Și am pornit, în alai, spre biserică, pe ulița mare a satului.

Am spus “da” în bisericuța veche, de țară, ctitorită de cine-știe-ce domnitor uitat.

Iar când am ieșit, cine credeți că strălucea “mândru ca un soare” în costumul lui cu fireturi?

Apoi ne-am urcat în caleașca trasă de cai și i-am dat bice spre party.

Am avut, evident, lăutari.

Și, exact ca-n basme, nunta a ținut 3 zile și 3 nopți.

În loc de “furnizori”, am avut prieteni, sau oameni care mi-au devenit prieteni:
flori – Andreea – Maître Fleuriste
rochia mea – croșetată manual cu mătușa Mona de la Galați
costum Vlad – Marius & Marina Sima
încălțăminte – Matei Corvin
fotograf – Vlad Birdu

Dacă îți dorești și tu o nuntă ca-n povești, scrie-mi și vom găsi propria ta poveste!
Te poți inspira și din ideile prezentate aici.

Sunt mereu în mișcare, dar promit să îți răspund în maxim 24h.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.

Luminița

licurici în presă

nunți ca-n povești

Cum ți-ar plăcea să fie nunta ta? În ce poveste te visezi?
Închide ochii și imaginează-ți…

Fie că te inspiră poveștile de mai jos sau altele, fie că ai propria ta poveste,
scrie-mi
și o vom transforma în realitate!

Close Project

Mica Sirenă

Close Project

Albă ca Zăpada

Close Project

Ileana Cosânzeana

 

Close Project

Alice în Țara Minunilor

Close Project

Cenușăreasa

  • Mica Sirenă

    Mica Sirenă

  • Albă ca Zăpada

    Albă ca Zăpada

  • Ileana Cosânzeana

    Ileana Cosânzeana

  • Alice în Țara Minunilor

    Alice în Țara Minunilor

  • Cenușăreasa

    Cenușăreasa

very important weddings

Episodul 1 – Smiley și Laura Cosoi

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: nunta lui Smiley şi a Laurei Cosoi. De ce i-am ales tocmai pe ei? Pentru că sunt frumoşi, arhi-talentaţi (ceea ce garantează inspiraţie din belşug pentru o nuntă ca-n poveşti) şi, mai ales, pentru că se iubesc cu adevărat. Să înceapă ceremonia!

Cine sunt mirii?
Laura: pozitivă, puternică, independentă, mare iubitoare de film, dans, fotografie şi călătorii. Altruistă şi responsabilă, ar face orice pentru cei dragi – căci sunt cele mai importante persoane din lume.
Smiley: optimist, talentat, cu simţul umorului, îndrăgostit de… dragoste. Oriunde se duce, este responsabil cu buna dispoziţie. Iar încă de mic a fost un fan înfocat al lui Michael Jackson: a avut toate albumele pe casete, ba chiar ştia toate piesele pe de rost.

Smiley + Laura
Am pus cele două substanţe în eprubetă, am amestecat uşurel, iar rezultatul?… Confirmă părerea Laurei: „chimia” dintre parteneri este extrem de importantă. Iată formula ce a rezultat în „laboratorul” imaginaţiei mele: Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos.

În primul rând, o scurtă lămurire, pentru cei care au chiulit la basme în copilărie: Ileana Cosănzeana nu este vreo țărăncuța nurlie, echivalentul blondei-pisi de astăzi, ci o femeie puternică, independentă și frumoasă. Iată ce ne spune și Wikipedia: “Ileana Cosânzeana este o zână, o fecioară sapientială și năzdrăvană, inițiată în magia binefăcătoare. E întotdeauna foarte frumoasă și vitează, un tip amazonic, cu spiritul independent și virtutile militare ale Amazoanelor.”

Aprofundând, descoperim că povestea Ilenei se suprapune suprinzător de mult cu povestea Laurei, care a părăsit un iubit miliardar pentru Făt „Smiley” Frumos, pe care mi-l imaginez luptând ca un leu (zodia în care nu întâmplător s-a născut) pentru a cuceri inima frumoasei blonde: “Conform tradiției folclorice, ea este răpită de zmeu și închisă într-un turn, castel sau, mai simplu, dusă pe Tărâmul Celălalt. Ea este salvată, în aceste versiuni, de Făt-Frumos, care, în drumul său spre Ileana Cosânzeana, trece prin multe încercări initțatice. În final el se bate cu zmeul, îl învinge și o eliberează.”

Astfel, basmul se încheie, de cele mai multe ori, cu înfaptuirea nuntii. Și amândoi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneti. E clar, este mâna destinului la mijloc.;)

Cadrul
Pentru ca energia acestui cuplu să se poată revărsa nestăvilită, cel mai potrivit loc este unul deschis. Ideală ar fi o pajişte în apropierea unui mic palat sau a unui conac boieresc. Dar nu într-un cadru urban, ci pe un domeniu situat în mijlocul naturii – o reşedinţă de vară, de preferinţă.

Vegetaţia se scaldă în nuanţe de galben şi verde, vara se află în deplinătatea puterilor ei. Ceremonia începe la orele amiezei, când ziua îşi revarsă lumina plină, aurie. Totul se desfăşoară în spaţii largi, deschise, generoase.

În loc de interiorul unei biserici, cununia religioasă are loc afară, într-un foişor de fier forjat. Un covor alb imaculat, cu linii elegante şi feminine, separă cele două rânduri de scaune din fier forjat.
După ceremonie, ne mutăm lângă un pâlc de copaci din apropiere, la umbra cărora sunt aşezate mesele – într-un singur şir lung, şerpuit. La căderea serii, din crengile ce atârnă deasupra meselor se revarsă o lumină blândă, caldă: mici felinare cu lumânări şi beculeţe monocrome.

Invitaţiile
Pentru că slăbiciunea Laurei este parfumul, dar şi pentru că amândoi au cariere independente şi sunt firi puternice şi voluntare, vom avea două tipuri de invitaţii, ambele având formă de sticlă de parfum.
A ei, într-o sticluţă înfăşurată în broderie, a lui, îmbrăcată într-un material de inspiraţie militară.

Rochia miresei
Silueta perfectă a Laurei este pusă în evidenţă de o rochie diafană şi sexy în acelaşi timp: albă, din muselină de mătase, cu accente de dantelă vintage şi croială tip „sirenă”, urmăreşte fidel linia corpului şi se termină cu o trenă senzuală. Pe spate i se revarsă plete blonde, naturale – este o adevărată Ileană-amazoană, o femeie independentă, puternică, frumoasă. O cununiţă de flori naturale, delicate, culese parcă acum din cea mai aleasă grădină, îi subliniază feminitatea.

Costumul mirelui
“Îndrăzneț de clasic”, mirele poartă un costum cu influenţe de sfârșit de secol 19.
Ornamentele şi accesoriile sunt reduse la minimum şi, pour les connaisseurs, fac trimitere la unul dintre celebrele costumaţii de scenă ale lui Michael: „the military”. Accentul este dat de nasturi, butoni şi lanţul ceasului de buzunar, toate preferabil din aur. Pentru un plus de impresie cavalerească, putem adăuga pantalonilor o vipuşcă. Ochelarii de soare de rockstar, însă, nu trebuie să lipsească.

 

Meniul
Pentru a rămâne în poveste, păstrând totodată doza de spontaneitate ce îi caracterizează pe Laura şi pe Smiley, sugestia mea este un mix de bucătărie românească, însă reinterpretată într-o cheie actuală, condimentată cu un „praf” de inspiraţie internaţională. Rezultatul? Un meniu uşor şi proaspăt, alcătuit în mare parte din produse de sezon:

Crostini cu şerbet de ardei copţi şi sare de mare afumată
Supă rece de ridiche şi castravete cu spumă de smântână
Păstrav marinat şi caviar de leurdă
Porc înăbuşit atât de fraged încât se serveşte cu lingura

Armonia gastronomică este întregită de o selecţie de vinuri româneşti, servite de fiecare dată cu câteva minute înainte de sosirea felului de mâncare, astfel încât invitaţii, degustând, să aibă răgazul de a se întreba ce urmează.

Tortul
La fel de natural şi fresh ca întreaga nuntă, tortul ne duce cu gândul la o livadă. Pe frişca proaspătă, întinsă „din cuţit”, se află fructe întregi, rostogolite neglijent, căzute parcă în iarbă: pere, renglote, mere de vară. Aromele vor fi proaspete, fructate, “încălzite” de două condimente senzuale: vanilie bourbon şi scorţişoară.

 

 

 

 

Buchetul miresei
Ileana cea contemporană, căreia îi plac provocările şi experimentele, este un personaj temerar, însă deopotrivă înzestrat cu o infinită delicateţe şi feminitate. Buchetul ei este un scut reinterpretat: cu o linie modernă, arcuită, cu un volum destul de mare, dar păstrându-şi transparenţa şi eleganţa, pe o structură din tulpini de grâu împletite, îmbină armonios flori gingaşe – precum oncidium galben, gloriosa galbenă, nerine albe si fritillaria – cu dendrobium, pentru accent. Să nu uităm că Ileana din poveste se apără de răul lumii prin puterea ancestrală şi magică a florilor.

Decorul vegetal
Felul în care florile sunt alese şi armonizate creează un cadru de poveste, în care natura e mai sălbatică, mai intensă, precum într-o scenografie de teatru medieval. Foişorul este invadat „natural” de crengi de salix, oncidium si dendrobium, printre care se strecoară dalii galbene si crizanteme Anastasia. Crengi de salix plutesc suspendate deasupra meselor printre care se leagănă, în eprubete delicate pline cu apă, crengi de oncidium şi dalii galbene. Li se pot adăuga mici lumânări în suporturi de sticlă, pentru un plus de intimitate şi romantism.

Muzica
După încheierea ceremoniei religioase şi până la lăsarea serii, recomand un concert unplugged Alexandrina, urmând ca microfonul să fie preluat de prietenii lui Smiley care să cânte hiturile lor pop, dar să ţină aceeaşi linie unplugged.

Jazzy
Cațelul Laurei nu trebuie uitat într-un asemenea moment.
El va fi o copie mai mica a lui Smiley: costum negru cu nasturi si lant aurite, poate chiar si ochelari de soare.

Și-am încălecat pe-o șa… Cum ți-ar plăcea să fie nunta ta?
În ce poveste te visezi? Închide ochii și imaginează-ți… Fie că te inspiră povestea de mai sus sau altele, fie că ai propria ta poveste, scrie-mi și o vom transforma în realitate!

Acest articol a fost publicat în revista Miresici, martie 2012.
Concept poveste: Luminita Molico
Mulțumiri speciale colaboratorilor mei: Irina Codreanu (copy), Delicateria florală (flori) și Societe Gourmet (meniu), Alice R. (ilustratii)

prieteni

Datorită lor, sunt sigură de succesul fiecarui eveniment.

Vlad Birdu, fotograf
Vlad este un fotograf complet și extraordinar de talentat. Deși preferă lumea modei și a publicității, nu refuză nicio ocazie de a captura imagini surprinzătoare de la o nuntă nonconformistă.
 www.vladbirdu.com

Delicateria florală, artiști florali
Neconvenționali, surprinzători, rebeli, pasionați de cultura japoneză. Nu cred că trebuie spus mai mult decât click aici.

Corvin Matei, fashion designer
Cu siguranță cel mai original și carismatic lucrător în piele din România. Nu are site, nu-și face reclamă și lucrează într-un veritabil atelier de artă.
 Deși îi calcă pragul cei mai exigenți fashioniști din țară, ușa lui rămâne deschisă tuturor celor care vor să-și lărgească viziunea asupra modei.
 Îl găsiți pe facebook.

Société Gourmet
Sau mai bine zis Raluca Ichim și chef Daniel Wendorf. Doi parteneri care vor să educe gastronomic societatea românească. Ea, absolventă de management și comunicare, împreuna cu el, născut în Hamburg și trecut prin 10 ani de experiență la Elb Lounge Hamburg, La Mandragora București și Kempinski Grand Hotel des Bains St. Moritz. www.societegourmet.ro

contact

Îmi poți scrie pe adresa luminita@licuriciinmiscare.ro.